Mini Implanturi

Mini-implantul ortodontic (micro-implant sau dispozitiv temporar de ancoraj – TAD) este un șurub metalic de dimensiuni reduse care servește drept ancoraj pentru mișcările dentare în cadrul tratamentului ortodontic.

Mini-implantul se poate folosi oricând în timpul tratamentului. Printr-o procedură simplă, cu anestezie locală, se inseră prin gingie în osul maxilar. După trecerea efectului anesteziei poate să apară o senzație de presiune pentru 24 de ore și ușoară sensibilitate a dinților din regiunea respectivă.

Igienizarea mini-implanturilor se face cu periuța și pastă de dinți cu mișcări blânde, iar în prima săptămână se recomandă clătiri de 2 ori pe zi cu apă de gură cu clorhexidină.

Mini-implaturile se folosesc în general câteva luni, cât timp deservesc ca mijloc de ancoraj pentru deplasarea unor dinți, apoi sunt îndepărtate. Procedura este foarte ușoară, nu nescesită anestezie locală, iar gingia se vindecă complet în câteva zile, fară disconfort.


Pentru implanturi dentare, aparate dentare, coroane sau controale de rutină fă-ți o programare!


Call Now Button